Antibăsescu – probabil ultimul text (3)

  Am spus-o şi o repet: ceea ce se întâmplă pe străzile oraşelor din România zilelor acestora impune la o lectură a textului pshi-social mult mai profundă. 
    Sigur, cei care spun că în momentul de faţă nu există cineva credibil care să îl înlocuiască pe Băsescu sunt manipulaţi: o parte de Putere, care are interesul de a obţine un absenteism la votare care să le permită o cât mai amplă fraudare, o parte de Opoziţia însăşi, care a demonstrat de-a lungul timpului că este impotentă, mulţi din rândurile acesteia ezitând să preia conducerea ţării, de teamă că nemulţumirile populare se vor întoarce împotriva lor. 

    Mai sunt unii, şi nu puţini, care ştiu că Băsescu nu poate fi înlocuit, pentru că Băsescu nu este decât un nume, printre multele altele, pe care le ia Hidra Politică. Dar cei care ştiu că, mai devreme sau mai târziu, orice putere opresivă ajunge să fie înlocuită cu o altă putere ce va deveni la rândul ei opresivă, chiar dacă sunt sau nu sunt în stradă, îşi trăiesc zilnic, în taina propriei existenţe, revoluţia cea dinăuntru, care nu le dă pace să adoarmă, rămânând neclintiţi de veghe. 
   Revoluţia autentică este cea dusă şi asumată de fiecare persoană în parte. 

   Eu cred că, încet încet, lumea începe să înţeleagă necesitatea vitală a unei transformări. Şi această înţelegere interioară, la nivelul ei cel mai profund şi în consecinţele ei ultime, îi obligă să caute soluţiile nu în oferta pieţei politice, ci în resursele inepuizabile ale creaţiei şi recreaţiei de fiecare zi. 
    Lumea nu este decât o proiecţie a fiecăruia în parte, iar schimbarea ei depinde de fiecare om, până la ultimul. 

    Abia când vom fi început cu adevărat să ne curăţăm pe dinăuntrul nostru, Băsescu sau care i-or mai fi numele, vor dispărea cu totul din vieţile noastre, rămânând doar unde înrt-un colţ al amintirilor noastre, pentru a putea ca la momentul potrivit ei să fie recunoscuţi, pentru a nu ne înşela vigilenţa. 

Antibăsescu – probabil ultimul text (2)

   Plec pe la ora  zece şi jumătate de acasă, unde m-am şi întors de altfel acum vreo douăzeci şi ceva de minute.
   Am plecat cu un gând şi m-am întors cu o scârbă.
   Dar hai să vă povestesc.
   Adunarea populară care ocupă de o săptămână încoace Piaţa Vasile Milea pare că se stinge ca o lumânare pe colivă. Demonstranţii perseverenţi sau profesionişti se ţin cu încăpăţânare de câte o pancartă sau de câte o porta-voce.
   Sincer să fiu, începe să îmi fie silă. Silă de a trăi într-un oraş care s-a născut comunist şi va muri comunist.
   Aş fi vrut ca în Piaţă să fie mii de tineri, să răsune muzică protestatară din boxe, mame cu zâmbete luminându-le nopţile din suflet să împartă ceai cald şi vorbe de încurajare: „Vezi să nu vii acasă când va fi prea târziu pentru România! Rămâi aici până când te vei transforma într-un urlet sau într-o rană veşnic deschisă. Şi chiar dacă nu te vei mai întoarce niciodată la mine, eu voi şti să te recunosc în toate urletele tuturor copiilor care se vor juca în parcuri şi în toate rănile care vor rămâne peste noapte deschise, ca nişte uşi în pragul cărora o mamă îşi aşteaptă copilul.”
   Aş fi vrut să fie muzică, deci.
   Dar nimeni din acest oraş comunist nu a vrut să pună la dispoziţie o staţie de sonorizare, motivând prin tot felul de legi în care şi-au transformat perdelele şi jaluzelele după care privesc către viitoarele hălci de carne asupra cărora să se năpustească.
   Stau acasă şi ascult Ada Milea. Dacă scoţi boxele afară şi laşi muzica ei să alerge pe străzi, rişti să primeşti amendă. În situaţia nou creată, e posibil să fi acuzat şi de instigare la violenţă.
   Unde sunt chitariştii Centrului Cultural din Piteşti? A, scuze, mişcarea din stradă nu este omogială. Primarul încă nu îşi aniversează centenarul domniei sale.
   Spun unii, care nu sunt decât o Voce fără glas, că în stradă au ieşit inculţii, care nu ştiu să folosească în mod corect o cratimă. Ce bine că între mine şi aceşti batracieni cu chip de om am pus nu o liniuţă, ci un univers întreg de despărţire! Proximitatea lor este nocivă, cuvântul lor reprezintă un risc pandemic major!
   Spun DA femeii care a venit cu flori în Piaţă şi a cântat împotriva Puterii!
   Spun DA aurolacilor care au venit în Piaţă zbătându-se spasmodic şi urlând nearticulat!
   Spun DA tuturor celor care alcătuiesc masele de manevră în spatele căreia se află cei care mâine vor striga despre aceeaşi că sunt mase de manevră în spatele cărora se află...
   Spun DA celor care în aceste zile au decis să ia o pauză de gândire şi să protesteze!
  
   Nu va fi muzică în Piaţa Vasile Milea.
   Poate nici ceai cald nu se va împărţi.
   Pentru că în Piteştiul pe care nu îl sufăr, locuiesc batracienii cu chip de om care refuză să devină oameni pe de-a-ntregul, de teamă ca nu cumva condiţia lor asumată să nu fie interpretată politic.
   Batracienii se îmbracă frumos şi îşi exersează zâmbetul în oglinzile sparte în mii şi mii de chipuri umane. În curând îşi vor relua locul în băltoacele lor existenţiale, în care vor sălta şi vor orăcăi spre mai mare slava deşartă a celor asemenea lor!
   Fiţi liniştiţi! Pe strada deşertăciunii voastre, câteva milioane de jandarmi veghează pentru voi ca să se asigure că orăcăitul respectă întocmai indicaţiile transcrise în partitură!

Antibăsescu – probabil ultimul text (1)

    O Voce strigă de la balcon:
   „Aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre!”
  Văzând că Cealaltă Voce refuză Tăcerea,
  Vocea de la balcon face recurs la silogismele Fricii
şi concluzionează definitiv şi irevocabil:
„Aceasta este o provocare!” 

   „La Piteşti ninge!”, spune o Voce.
   „A venit weekendul”, spune o Altă Voce, ca şi cum ar fi venit timpul să ieşim din Timp şi să ne aşezăm în Veşnicie.
   Cuvintele s-au transformat în curcubee îngheţate şi stau agăţate de streşinile gândurilor, ameninţând să cadă peste caldarâmul Tăcerii.
   Umbrelele acoperă Cerul să nu îl ningă, părând, de acolo de sus, nişte aripi de înger cu spiţe ruginite.
   În ultima şedinţă a Consiliului Local, Primarul decide ca Piaţa Vasile Milea să se comaseze cu Spitalul de nebuni şi cu Cimitirul celor îngropaţi de vii. Întrucât Primarul este singur, decizia este acceptată cu unanimitate de voturi şi o abţinere.
                                                                           *
   Azi noapte, am fost vizitat de doi jandarmi îmbrăcaţi în frunze de smochin. „De unde smochin care să facă frunze?”, mă întrebam în timp ce umblam somnambul pe mijlocul Lunii, blocând accesul altor doi jandarmi îmbrăcaţi în frunze de smochin.
   Aceştia mă priveau ameninţător şi mi se făcea frică. Ceilalţi pipăiau partea nevăzută a luminii care se prăbuşea cu zgomot de gloanţe peste Pământ şi atunci am înţeles că se jucau de-a baba oarbă.
   „Caută-mă! Caută-mă!", striga mulţimea somnambulă acoperită cu frunze de smochin.
   În lumina Lunii se făcuse o prăpastie adâncă în care Pământul stătea să cadă.
   Unul câte unul, pipăiam cei patru jandarmi care îmi uzrpaseră punctele cardinale şi nu ştiam din visul căruia să mă trezesc.

Scris vineri despre ce am făcut joi

  
   Am fost la Bucureşti, la Arcul de Triumf. 
   Să vadă şi ziaristul de provincie cum e treaba în Capitală când se adună lumea la mitingeală. 

   Lumeeeee, ce n-am văzut de când eram mic şi mă ducea tata la meciuri pe stadion, de juca F.C. Argeş cu Dinamo şi Nicolae Dobrin dădea pase de gol. 
    Inedit pentru mine a fost să văd malacii de la Poliţia locală Bucureşti - echipa de Intervenţii Rapide. 

    Inedit a fost să îl văd pe Mazăre cu a lui Guerilă de Constanţa, care au venit "cu vaporul ca să îl ia pe Chiorul". 

   Adevărul e că la Bucureşti nu e ca la Piteşti. 
   De exemplu, la Bucureşti ieri se striga "Jos Băsescu!". La Piteşti, "Nicolescu" Hai sictir!
   E clar: Piteştiul va muri comunist! 
   "Urcarea în autocare, că e vremea să mergem acasă!"

P.S. Azi trebuia să mă întâlnesc cu prietena mea imaginară, căreia i-aş fi povestit cum fu.
   Adevărul e că fu tare!
   Dar tare îmi e că o să se înmoaie.
   În rest, FC Argeş Preşedinte! FC Argeş Preşedinte!

ASHA NU!

   
   Miercuri, 18 Ianuarie 2012. 
    Protestele anti-băsescu nu s-au oprit. Ar fi fost supid altfel. 
    La Piteşti sigur că nu e la ca la Bucureşti. În seara asta, protestatarii au părăsit Piaţa Vasile Milea puţin după ora 20. Nu au fost mai mulţi de 200. 
    Dar mâine vor fi de cel puţin zece ori mai mulţi. Iar în weekend încă şi mai mulţi. 
    Dar nu despre asta vreau să scriu acum. 
   În seara asta, nu vreau să scriu despre nimic. Pentru că azi am întâlnit cuvântul pervertit, adus în forma sa abjectă care aduce un plus de motivaţie evenimentelor din străzile oraşelor României.

Controlorul pulii-transului. Se întâmplă în Piteşti

   Dimineaţă gereoasă de ianuarie.
   Mă aflu în autobuz, autobuzul se află pe drum, drumul se află pe hartă.
   Urcă doi controlori. Unul dintre ei, poartă o căciulă, celălalt poartă ochelari.
   Din cauza diferenţei de temperatură, căciula primului controlor se abureşte. Ochelarii celuilalt se ascund speriaţi în privirea unui puşti de liceu:
   "Biletul sau abonamentul!"
   "Nu am", rosteşte puştiul crucificat pe rama ochelarilor.
    Intervin două doamne tecute de 50 de ani de staţia unde trebuia să coboare.
   "Lasă, domne, copilul în pace, nu vezi că nu are bani?"
    Ochelarii sunt însă neîndurători:
   "Da' bani de droguri are!"
    Puştiul se face galben la faţă, demonstrând că de fapt era un chinez camuflat în ghiozdanul pe care îl purta în spate.
    Una din doamnele indignate de 50 de ani, scrâşneşte printre dinţii motorului atubozului care tocmai fugărea un semafor:
   "De-ar da Dumnezeu să te îngălbeneşti şi tu la faţă!"
   E clar: rasa galbenă va predomina!
  
P.S. mama şi tata lu' puştiu! Luaţi lu' băiatu' du'neavoastră un abonament, că îl bate ochelarii când se suie în autobuzul cu droguri!

Marţea sunt trei ceasuri reci. De frică, ceasul de la Cotroceni abia mai îndrăzneşte să ticăie

   Din nou, în Piaţa Vasile Milea. Piteşti. România. Ianuarie 2012.
   Mai puţină lume decât ieri, mai multă forţe de ordine. Ceea ce m-a bucurat.
   Nu am revăzut agitatorii din zilele de duminică şi luni.
   Seara de ieri a fost liniştită. Cu mesaje mai coerente ca până acum.
   Întrucât, curând voi reveni şi cu alte comentarii asupra ceea ce se întâmplă zilele acestea pe străzile oraşelor din România, voi reţine doar câteva lozinci scandate de protestatari:
   „Şcoala românească scoate tâmpiţi. Pe noi ne-a scos în stradă”
   „PDL=USL=Mizerie”
   „Piticul şi cu chiorul au furat poporul”
  „Udrea nu uita, suntem şi-mpotriva ta”.
  „Cianură pentru dictatură”
   Weekendul acesta se anunţă agitat.
   AMR=14 zile.

   P.S.  O informaţie de ultimă oră: în cuponul pensiei recalculate a bunicii mele s-au găsit droguri şi arme. Autorităţile au deschis o anchetă, dar cum aceasta expirase încă din 1990, în aer s-a răspândit un miros toxic.
   Cu promisiunea revenirii, JOS BĂSESCU. JOS MAFIA PDL-istă!