Antibăsescu – probabil ultimul text (1)

    O Voce strigă de la balcon:
   „Aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre!”
  Văzând că Cealaltă Voce refuză Tăcerea,
  Vocea de la balcon face recurs la silogismele Fricii
şi concluzionează definitiv şi irevocabil:
„Aceasta este o provocare!” 

   „La Piteşti ninge!”, spune o Voce.
   „A venit weekendul”, spune o Altă Voce, ca şi cum ar fi venit timpul să ieşim din Timp şi să ne aşezăm în Veşnicie.
   Cuvintele s-au transformat în curcubee îngheţate şi stau agăţate de streşinile gândurilor, ameninţând să cadă peste caldarâmul Tăcerii.
   Umbrelele acoperă Cerul să nu îl ningă, părând, de acolo de sus, nişte aripi de înger cu spiţe ruginite.
   În ultima şedinţă a Consiliului Local, Primarul decide ca Piaţa Vasile Milea să se comaseze cu Spitalul de nebuni şi cu Cimitirul celor îngropaţi de vii. Întrucât Primarul este singur, decizia este acceptată cu unanimitate de voturi şi o abţinere.
                                                                           *
   Azi noapte, am fost vizitat de doi jandarmi îmbrăcaţi în frunze de smochin. „De unde smochin care să facă frunze?”, mă întrebam în timp ce umblam somnambul pe mijlocul Lunii, blocând accesul altor doi jandarmi îmbrăcaţi în frunze de smochin.
   Aceştia mă priveau ameninţător şi mi se făcea frică. Ceilalţi pipăiau partea nevăzută a luminii care se prăbuşea cu zgomot de gloanţe peste Pământ şi atunci am înţeles că se jucau de-a baba oarbă.
   „Caută-mă! Caută-mă!", striga mulţimea somnambulă acoperită cu frunze de smochin.
   În lumina Lunii se făcuse o prăpastie adâncă în care Pământul stătea să cadă.
   Unul câte unul, pipăiam cei patru jandarmi care îmi uzrpaseră punctele cardinale şi nu ştiam din visul căruia să mă trezesc.