Un fel de început. Piteşti - România: JOS BĂSESCU! (1)

   Dimineaţă de duminică, 15 Ianuarie 2012.
   Deschid pagina de facebook de pe care aflu că şi în Piteşti vor avea loc mitinguri antiprezidenţiale. „Piteştiul nu îl mai vrea pe Băsescu”.
   Este ca şi atunci când citeam un titlu dintr-un ziar local, din care aflam că 50% dintre piteştence fac sex oral, restul declarându-se probabil virgine.
   În Piteşti, ca şi în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi sau Constanţa sau ce oraşe mai vreţi din ţara asta sunt foarte mulţi care îl mai vor pe Băsescu. Şi l-ar vrea până la sfârşitul veacurilor, de s-ar putea. Dar pentru aceştia se pare că nu mai e loc pe străzile din oraşele ţării. Eu încearcă să-şi croiască alte drumuri, lăturalnice. Să le fie calea bătută!
   La fel, dintre cei care nu îl mai vor pe Băsescu sunt foarte mulţi care îşi aşteaptă rândul înfometaţi la ciolan, precum hienele după festinul leilor. Le vor sta şi acelora în gât! Sau poate că nu.
   Eu voi fi în stradă. De pe 15 până pe 31 Ianuarie.
   Ca jurnalist, pentru că e de datoria mea să fiu în stradă atunci când mulţimea nu mai suportă să stea în case.
   Ca om, pentru că e de datoria mea să strig că aşa nu se mai poate.
   Ca piteştean, pentru că e de datoria mea să spun şi să arăt că Piteştiul nu e în afara graniţelor ţării şi nici în afara lumii care fierbe.
   Aş putea să nu o fac. Să spun că am experienţa ’’89-’’90 şi, mai ales, a tot ceea ce a urmat. Că nici o schimbare nu va fi cu putinţă. Sau că schimbările sunt periculoase, nocive, poate chiar fatale.
   Mă întreba cineva cu cine să îl schimbăm pe Dictatorul de acum. Nu ştiu nici acum, cum nu am ştiut nici atunci.
   Clasa politică actuală nu ne oferă alternative credibile.
   Dar nu în politică trebuie să căutăm opţiunea schimbării. Pentru că o schimbare generatoare de sens este aceea care priveşte fiecare individ în parte.
   Poate că ceea ce se precipită în aceste zile în România va ajunge să fie speculat de cei care vor deveni ţintele revoluţiei de mâine. Foarte bine! Vom face şi mâine o revoluţie. Dacă nu noi, atunci cei care vor veni în urma noastră. Dar tocmai de aceea trebuie să facem noi azi un gest de împotrivire, de respingere a umilinţei pentru ca ei să înveţe că umilinţa, batjocura, sfidarea, nepăsarea, superficialitatea şi ipocrizia sunt de netolerat.
   Cred  în Revoluţia de azi pentru că ştiu că ea va face posibilă Revoluţia de mâine, aşa cum toate Revoluţiile din trecut au făcut-o posibilă pe cea care îşi strigă acum protestul în stradă.
   Strigătul de acum se va transforma în cântec şi cântecul se va însoţi de dans şi toate vor fi cu lacrimi şi bucurii. Apoi vor veni speranţe şi dezamăgiri.
   Dar poate că aşa e dat să se construiască drumul Golgotei noastre.
   Şi îl vom urca, ştiind că la capăt ne aşteaptă izbânda.
   În fond, Fata Morgana l-a salvat de multe ori pe rătăcitorul deşertului.